La prima vedere am putea să descriem următoarea situație:
- Școlile de tango nu se adresează maselor de oameni care au nevoie de socializare ci celor care vor să danseze.
- Din cei care vin la tango rămân foarte puțini
- Școlile de tango folosesc segregarea elevilor în 3 categorii: începători, intermediari și avansați. (Numai ideea asta singură produce confuzii în mințile oamenilor deoarece separarea nu se face pe criterii clare. Unii consideră anii ca motiv de avansare, unii consideră schemele, alții tehnica, alții muzicalitatea. Prin urmare un începător de București s-ar putea să “dea mai bine pe rondă” ca un începător de Bacău.)
- Apoi peste toate astea apar niște lideri de comunități care în mare parte se poziționează deasupra (ori cu voie, ori fără voie ca o proiecție a nevoilor firești ale începătorilor de a urma “pe cineva”)
Oare nu tocmai am descris un tort cu trei straturi?
Unul mic, bineînțeles ,doar ce am admis că începătorii sunt din ce în ce mai puțini iar comunitatea se restrânge treptat.
Primul strat sunt cei care vin la cursurile de începători.
Ei reprezintă baza tortului. După cum zicea un instructor:
“Mi-au venit 80 și am rămas cu cu câțiva”.
Celelalte două sunt reprezentate de cei intermediari și cei avansați. Peste cele 3 straturi găsim, ca cireșele de pe tort, unii lideri de comunități.
Segregare a oamenilor după abilități este utilă?
Da, dar nu tot timpul. Ea poate fi folosită cu success în sport. Ajută oamenii să evolueze și în felul acesta ajută performanța.
Este ea binevenită în tango?
Sunt aceste lucruri atractive pentru omul de rând?
Poate acest om simte că este singur și vrea doar să își încarce un pic bateriile cu socializare. Poate nu vrea chiar performanță. Poate caută o anume îmbrățișare, un zâmbet. Poate pe cineva care să îl/o vadă. Doar atât:
“Te văd. Sunt aici și te înțeleg.”
Ziceam anterior că e musai să visăm. Să fim nebuni. Acum e momentul…
Ce ar putea să fie în loc de tortul cu trei straturi?
Un sufleu de ciocolată?
Poate un lava cake? 😀
Propun ceva mai simplu.
O prăjitură cu vișine.
Aia.
Ușor de făcut ca rețetă dar al naibii de bună când o face mama.
Nu trebuie ceva foarte complicat.
Hai să rămânem la core values.
Blatul ar reprezenta întreaga comunitate de tango. Deși diferiți ca indivizi, sunt acolo adunați de aceleași dorințe. Blatul e galben, pufos și dulce.
În blat sunt vișinile. Un pic acre, dar au rolul lor. Nu se poate “prăji” de vișinie fără ele. Ei reprezintă dansatorii care vor mai mult. Tind să fie dansatori profesioniști. Sunt poate lideri de comunități și dau farmecul acestei prăjituri. Pun în antiteză dulcele și acrul. Sunt perfecte împreună. Ele nu stau deasupra ca popândăii, sunt integrate în blat. Vin și ei din rândul celor care formează blatul.
Comunitatea aia pe care am descris-o anterior ca fiind acel tort de ciocolată de trei straturi, este acum definită de acele vișine.
Dacă am reuși să aducem restul oamenilor din Bacău la tango atunci am avea și blatul.
Când zic restul, vorbesc despre toți cei care ar putea să facă parte din această nouă comunitate. Adică toată populația activă adultă.
Hai să vedem cum îl putem aduce și cum ar trebui să definim prăjitura asta pentru ei ca să fie atractivă.
Tinerii sunt cei mai dispusi sa incerce lucruri noi, avand si cele mai putine prejudecati. Multi nu au familie, nu au angajamente, nu au senaibilitati legate de parteneri de viata. Tinerii sunt si cei mai atrasi de interactiunea sociala.
Ideea unei activitati in care sa-si formeze si perfectioneze diferite abilitati, poate avea succes.
Iar tangoul dezvolta abilitatile de comunicare, de exprimare a potentialului prin dans, de interactiune cu sexul opus, de intelegere mai profunda a caracteristicilor de personalitate ale celorlalti si ale propriei persoane si multe altele.
Confirm ca tango poate fi folosit ca unealtă de dezvoltare personală, tehnica psihosomatica pentru relaționare și alți termeni la moda în coaching , poate chiar unii din noi pot sa povestească foarte pe scurt experienta lor în video/audio de câteva secunde.