Bacău, ora 7 dimineața, o avalanșă de fum și zgomot infernal de motor supraturat întrerupe ciripitul păsărelelor.
“Dă-i blană”, strigă unul din spate.
“Ai grijă să nu ne prindă poliția” țipă inginerul la omul guraliv și urcă în mașina mică și “mai curată”. Restul stau înghesuiți ca popândăii în bena unor basculante. “Dacă e poliția, stați pe burtă, ați înțeles?” strigă inginerul și pune în mișcare coloana cu direcția Asău.
Inginerul, proaspăt absolvent al “Construcțiilor de Iași”, depășește coloana, sperând să ajungă primul la șantier. Voia să aibă totul pregătit pentru când ajung muncitorii la lucru. Era primul lui proiect mare.
Pe la ora 8 ajunge și se apucă de lucru. Calculase că într-o ora ajung restul și e destul pentru ce avea de făcut.
Se face ora 10 și încă nu e nimeni venit. La ora 12 ajung toți după un drum care ar fi trebuit să dureze maxim două ore.
“Păi ce s-a întâmplat?”
“Șefu, am venit mai greu, ăștia au vrut să oprim pe drum”, vociferează șoferul. “Așa e în fiecare luni de dimineața. Oprim pe drum apoi toți stau la povești si beau de sting”.
“Păi și acum ce facem?” întrebă inginerul uimit.
“Îi lăsăm să termine de povestit apoi or să adoarmă. Când se trezesc ne apucăm de treabă”.
Indiferent cu ce te ocupi în viață, când mergi la muncă, în prima zi de luni, întotdeauna este ceva de povestit. La o cafea, un ceai, o țigară sau de ce nu, o țuică, oamenii simt nevoia de a împărtăși celorlalți ce s-a mai întâmplat peste weekend.
Folosesc aceste povești pentru a crea relații sociale. Mai mult, în urma acestor povești dobândesc anumite “câștiguri emoționale”: cei care au tendința să fie în centrul atenției, obțin atenția celorlalți, cei care au impresia despre ei că sunt inteligenți, speră să obțină admirația intelectuală, etc.
Dacă privim aceste povești ca niște “monede sociale” observăm că, le schimbăm, la muncă, la telefon, cu prietenii când ieșim în oraș și pe social media.
Unele monede sunt create de noi. Altele le primim de la alții și le dăm mai departe, la fel cum am procedat și eu cu povestea anterioară.
Din perspectiva împărtășirii poveștilor TanTan, putem defini două situații:
- Ioana este din comunitatea TanTan și schimbă moneda socială cu alte persoane care nu sunt din comunitate
- Atât Ioana cât și celelalte persoane care schimbă monedele sociale sunt din comunitate.
Este evident că dacă vrem să crească comunitatea TanTan, trebuie să ne concentrăm pe prima situație. Dacă vrem să “fidelizăm” pe cei din comunitate, trebuie să ne concentrăm pe a doua situație.
Propun să punem lupa doar pe prima situație deoarece conține și o parte de fidelizare, a celui care povestește. Mai mult pune degetul pe rană când instructorii actuali de tango se plâng că nu vin oameni noi.
Ce monede sociale poate oferi TanTan Ioanei?
Cu alte cuvinte, ce îi poate oferi Ioanei, ca ea să folosească când relaționează cu oamenii din jurul ei și să o ajute să dobândească acele câștiguri emoționale de care are nevoie.
Observă te rog că acel ceva, dacă este definit corect, ne poate ajuta și pe noi ca brand în promovare. Acest lucru o transformă pe Ioana într-un mesager al nostru. Ea ne va putea ajuta în campania noastră de advertising. Este o situație win-win.
Când vine vorba despre monedele sociale, companiile mari par să se concentreze în principal pe trei direcții:
1. Poziționează brandul lor în piață evidențiind ceea ce îi face unici raportat la celelalte branduri.
Cum sunt diferiți, ce îi face interesanți, de dorit, surprinzători. Poate o tehnologie nouă, poate un design despre care merită povestit…
2. Folosesc mecanisme acțiune-răsplată:
jocuri, tombole, întreceri, orice te implică într-o activitate cu mai multe persoane în urma căreia primești un premiu cu care te poți “lăuda” mai departe la prieteni.
3. Îi fac pe consumatori să se identifice ca făcând parte dintr-o comunitate la care ceilalți nu au acces
Un exemplu foarte bun, este atunci când o companie creează un număr limitat de produse, să zicem 100 de mașini. Lucrul acest creează o limitare a celor care pot cumpăra mașina și le oferă celor care au cumpărat posibilitatea să se laude.
La fel sunt și companiile care oferă produse numai clienților care sunt membri. Iar ca să devii membru, e musai să fii invitat de un membru existent. Această limitare adaugă o valoare celor care deja sunt membri. Nu poate orice să cumpere de la firma respectivă oricât de mult ar plăti pe produs. Singurul mod este de a ruga un membru activ pentru o invitație.
Idei mecanism acțiune-răsplată 2): din ce am observat, cel mai așteptat moment de după un festival de tango, este „momentul pozelor”. Organizatori, înțeleg mai mult sau mai puțin importanța lor. Cei de la Tango Regatta de exemplu folosesc acest moment într-un mod inteligent.
Nu dau toate pozele în același timp.
Le postează pe rând.
Mai mult repostează o parte din ele după ce impactul evenimentului “s-a răcit”. De ce ajută? Dacă ți-aș oferi acum o tabletă de ciocolată, cât de mult poți mânca fară să ți se facă rău?
De obicei pozele astea vin în număr mare. Motivația noastră de a le vedea, vine în primul rând de la dorința de a ne vedea din exterior, eventual într-un șpagat ceva, și cu toate privirile celorlalți spre noi. Dorința asta “obosește” și ea odată cu noi după ce am răsfoit să zicem primele 100 de poze din album, plus că ia mult timp.
Prin urmare, organizatorul, ar trebui să identifice acest lucru, și să oprească accesul la ele. Nu vrem ca omul să dea în diabet ci vrem să-l readucem pe pagina noastră de Facebook și peste o săptămână. Vrem să-l fidelizăm. Vrem să vină constant la noi, ca un drogat care cere “mai mult”. Vrem să facem acest lucru, în mod ideal, până la următorul festival. Concluzia este, că momentul pozelor este unul de efect, dar dacă este pus accentul pe aceste lucruri, de lungire a efectului, va avea un impact și mai mare. Practic vrem să stimulăm acea dorință de a ne vedea crăciți pe rondă, de cât mai multe ori.
Tot legat de acest lucru, dacă postăm un calup de 100 de poze, ideea ar fi ca ele să fie aranjate într-un mod aleatoriu. Vrem să nu dăm toate pozele cu subiectul “Cristian Crețú în șpagat” unele după altele. Vrem să dăm una la început, alta la mijloc și una la final. În felul acesta, excităm creierul cu metoda “câștig-pierdere”. La fel cum ne jucăm cu o pisică. Dacă pisica prinde ghemul devine neinteresată. De asta îi luăm ghemul, și-l ducem în altă parte. Tot ce trebuei să facem din punct de vedere tehnic, este să aruncăm toate pozele într-un folder și să dăm o aranjare random. Nu vrem să pierdem foarte mult timp cu acest lucru.
mecanism acțiune-răsplată 2) dar identificarea cu comunitatea 3): ar fi să facem videos cu cei care se implică în organizare sau de ce nu, celor care au venit la mai mult de X întâlniri. De exemplu le-am putea organiza ca o mică petrecere de „botez” ca în anul unu de facultate pentru cei care au primit botezul… ar fi un moment unic pe care un participant l-ar putea trăi. Îi va fideliza. Ar aduna ceva materiale de entertainment cu el, plus că i-ar impulsiona și pe ceilalți să fie ca el. Toți suferim de lipsa atenției în interiorul nostru. Ar trebui să profităm de acest lucru.
Cei de la Salsa din Cluj fac ceva de genul asta. La finalul unui curs, toti cursantii au o mica reprezentatie la urmatorul party si sunt practic sarbatoritii serii.
legat de comunitatea de la 3): Cum ar fi dacă am schimba locația întâlnirilor de fiecare dată? E boring să mergi în același loc de fiecare dată. Plus că există problema asta cu cei care administrează localurile. Știu și cum gândesc, observându-l pe fratele meu. Când sunt cu el plecat din zonă, cam la fiecare 2-3 ore se tot uită pe telefon să vadă ce vânzări a făcut restaurantul. Dacă schimbăm locația, rezolvă cumva și problema asta pentru că pentru local nu există acel stres, de in fiecare zi de joi, vânzările scad. Mai mult creează pentru toți oamenii implicați o trăire de „așteptare/curiozitate”. Nu vor putea anticipa de multe ori, unde va fi următoarea locație.
Daca schimbi locația evenimentului oamenii care vin au impresia ca cei care dansează sunt peste tot. In plus ne ajuta cu advertisingul.
asta da curent social, sa dai peste tot de tango 🙂
de acord…asta inseamna sa gasim cat mai multe variante
1)ce are Tantan diferit și merita povestit la o cafea: o zona de apropiere fireasca între oameni care în lumea „reala” s-a pierdut. Când merg la tantan mi se pare firesc sa îmbrățișez și sa ma simt parte din ceva mai mare: apartenența la o comunitate calda -Ideal fără intrigi și bârfe dar au și ele farmecul loc când nu exista intenții malițioase. As mai pune accent pe umanitate , acceptare și faptul ca deseori tocmai imperfecțiunile individului- sau ce percepe el ca imperfect la el însuși- ii dau unicitatea și este celebrat pentru ele în cadrul comunității. Dar este posibil sa am o viziune cam romantică, m-a convins Cristian sa ma las în visare.
Unde-s emoticoanele, Cristi? Am vrut sa-i dau o imbratisare Silviei?
eu sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine
Sa fii o persoana de succes, sa fii o persoana apreciata este o garantie a reusitei in viata, a unei vieti implinite.
Implinirea in viata tine de gradul de satisfactie care se bazeaza pe a fi prezent in viata ta, pe a sti ce vrei si pe a face ce-ti doresti.
Vrei sa reusesti sa te intelegi mai bine si sa-i intelegi mai bine pe ceilalti?
Vrei sa iti dezvolti abilitatea de a citi starea persoanei din fata ta?
Vrei sa fii mai increzator in tine si sa castigi increderea celorlalti?
Vrei sa aduni un capital imens de abilitati de interactiune sociala?
Tangoul argentinian te invata sa vorbesti, sa mergi, sa privesti, sa asculti, sa intelegi, sa fii prezent, sa ai o viata implinita.
structurat si la obiect. de acord cu tine Marius
La intrebarea cine a mai dat 100 de carduri eu stiu – Lucian Stan